 Poziția Procyon/α Canis Minoris în constelația Câinele Mic |
Procyon
Date de observație
Constelație
Câinele Mic
Magnitudine aparentă
0.34
Magnitudine absolută (Mv)
2,6513
Clasificare spectrală
F5 IV-V
Tipul de variabilă
stea variabilă după rotație[*]
Declinație
+05° 13′ 29.9552″
Astrometrie
Distanța față de Terra
11,46 a-l (3,51 parseci) al
( pc)
Orbită
Excentricitate
0,407
Detalii
Masă
1,5 M☉
Rază
1,86 rază solarăi
Alte denumiri
Procyon (α CMi, α Canis Minoris, Alpha Canis Minoris) este cea mai strălucitoare stea din constelația australă Câinele Mic. Privită doar cu ochii liberi pare o singură stea, a șaptea cea mai luminoasă de pe cerul nopții, cu magnitudinea aparentă de 0,34. De fapt este un sistem stelar binar format din steaua principală de clasă spectrală F5 IV-V, numită Procyon A, și o pitică albă cu clasă spectrală DA, numită Procyon B. Se află la 11,46 ani lumină.
Numele
Procyon, numele propriu al stelei, a fost aprobat oficial de către Uniunea Astronomică Internațională la data de 29 iulie 2016.
Etimologie
Numele său provine din greaca veche: προκύων, transliterat prokýōn, care semnifică „înaintea câinelui”, Procyon precedându-l pe Sirius („Steaua Câine”), în cursul deplasării sale pe bolta cerească a nopții. Aceste „două stele ale câinilor” sunt menționate în majoritatea mitologiilor antice, cea a lui Orion, de exemplu, și erau deja venerate de anticii babilonieni și egipteni. În astronomia chineză, Procyon face parte din Nanhe, un sub-grup al asterismului Nan bei he, reprezentând două mici văi pe malul râului ceresc Tianhe (Calea Lactee).
Procyon A
Procyon A este de 7 până la 8 ori mai luminoasă și de două ori mai mare decât Soarele. Este clasată ca fiind o stea subgigantă galben-albă, ceea ce semnifică faptul că și-a terminat fuziunea hidrogenului în regiunea centrală și că a început să se dilate. Clasa spectrală a stelei este F5 IV-V.
Procyon B
Procyon B este o pitică albă cu o luminozitate inferioară de mai puțin de 1% din cea a Soarelui, situată, în medie, la 15 unități astronomice de Procyon A, adică aproape distanța dintre Soare și planeta Uranus. Ea are o orbită excentrică care variază între 9 și 21 ua. Are clasa spectrală DA.
Existența sa a fost pusă pentru prima dată în evidență de astronomul Friedrich Wilhelm Bessel în 1844. Caracteristicile orbitale ale lui Procyon B au fost calculate în 1862 de către Arthur Auwers. Steaua a fost observată vizual, pentru prima oară, de John Martin Schaeberle în 1892, grație Observatorului Lick.
Triunghiul de Iarnă
Procyon constituie unul din vârfurile asterismului Triunghiului de Iarnă, celelalte vârfuri fiind reprezentate de Betelgeuse și, respectiv, de Sirius.
