Anne Carson

Studii

Anne Carson s-a născut la 21 iunie 1950, în Toronto, Canada. Fiica unui bancher, și-a petrecut copilăria în mai multe localități mici din Canada. În timpul liceului, a descoperit limba și cultura Greciei antice datorită unui profesor de latină, care i-a oferit și lecții particulare.

Carson s-a înscris la Colegiul St. Michael din cadrul Universității din Toronto, însă și-a întrerupt studiile de două ori, la sfârșitul primului și, respectiv, al celui de-al doilea an universitar. Nemulțumită de rigiditatea programei de învățământ, în special de obligativitatea unui curs dedicat operei lui John Milton, s-a orientat pentru o scurtă perioadă către artele grafice.

Ulterior, și-a reluat studiile la Universitatea din Toronto, unde a obținut diploma de licență în 1974, pe cea de master în 1975 și titlul de doctor în 1981. De asemenea, a petrecut un an la Universitatea Saint Andrews, în Scoția, studiind metrica poeziei grecești antice și critica textuală a operelor grecești.

Stil literar

Specializată în studii clasice și interesată de literatura comparată, antropologie, istorie și arte, Anne Carson integrează în scrierile sale teme și concepte din diverse domenii. Opera sa se caracterizează prin reinterpretarea și adaptarea textelor din literatura greacă antică și latină, precum și prin traducerea acestora. Printre autorii antici la care face frecvent referire se numără Eschil, Catullus, Euripide, Homer, Ibicos, Mimnerm, Sappho, Simonide, Sofocle, Stesihor și Tucidide.

Carson valorifică, de asemenea, idei și motive din operele unor scriitori și filosofi moderni, printre care Emily Brontë, Paul Celan, Emily Dickinson, Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Martin Heidegger, Friedrich Hölderlin, Franz Kafka, John Keats, Gertrude Stein, Simone Weil și Virginia Woolf.

Scrierile sale se remarcă prin îmbinarea mai multor genuri și forme literare, reunind, în proporții variabile, elemente de poezie, eseistică, proză, critică literară, traducere și dialog dramatic, precum și de literatură ficțională și nonficțională.

Primele ediții ale celor optsprezece cărți de scrieri ale lui Carson (începând cu 2021) au fost publicate de Alfred A. Knopf, New Directions și Princeton University Press în SUA, de Brick Books și McClelland & Stewart în Canada și de Bloodaxe Books, Jonathan Cape, Oberon Books și Sylph Editions în Marea Britanie.

În 2025, Carson a apărut pe albumul The Great Lakes Suite al trupei canadiene de indie rock Rheostatics, narând mai multe poezii inspirate de Marile Lacuri.

Eros the Bittersweet (1986), prima lucrare de critică literară a Annei Carson, explorează natura contradictorie a erosului, caracterizat prin îmbinarea plăcerii și a suferinței. Această dualitate este ilustrată prin termenul grecesc glukupikron („dulce-amărui”), utilizat de poeta Sappho și preluat în titlul volumului. Lucrarea analizează structura triunghiulară a dorinței, așa cum se manifestă aceasta în scrierile lui Sappho, în romanele grecești antice și în opera lui Platon.

Volumul reprezintă o versiune revizuită a tezei sale de doctorat din 1981, intitulată Odi et Amo Ergo Sum („Urăsc și iubesc, deci exist”). Considerată o lucrare fundamentală pentru evoluția sa literară, Eros the Bittersweet a pus bazele publicațiilor ulterioare ale autoarei, formulând concepțiile despre dorință care aveau să devină recurente în creația sa poetică. Totodată, lucrarea a contribuit la conturarea stilului său literar, caracterizat prin valorificarea și reinterpretarea modelelor din literatura Greciei antice.

Men in the Off Hours (2000) este un volum cu caracter hibrid, care reunește poezii scurte, eseuri în versuri, epitafuri, texte comemorative în proză, interviuri, scenarii și traduceri din literatura greacă și latină antică, inclusiv din operele lui Alcman, Catullus și Sappho. Prin diversitatea formelor literare abordate, volumul marchează o îndepărtare de predilecția anterioară a Annei Carson pentru poemele de mare întindere.

Textele cuprinse în volum conțin numeroase referințe la scriitori, filosofi, artiști și personalități istorice, precum și la personaje biblice și mitologice. Printre figurile evocate se numără Anna Ahmatova, Antigona, Antonin Artaud, John James Audubon, Augustin de Hipona, Bei Dao, Catherine Deneuve, Emily Dickinson, Tamiki Hara, Hokusai, Edward Hopper, Longinus (atât personajul din tradiția creștină, cât și autorul căruia îi este atribuit tratatul Despre sublim), Tucidide, Lev Tolstoi și Virginia Woolf.

Carson a ținut o serie de „scurte discuții”, sau poezii de format scurt pe diverse subiecte, în discursul adresat promoției de doctorat a Universității din Toronto din 2012. De asemenea, a participat la proiectul „Sixty Six Books” al Teatrului Bush în 2011, scriind o piesă intitulată „Jude: The Goat at Midnight” (Iuda: Capra la miezul nopții), bazată pe Epistola lui Iuda din Biblia King James.

Traduceri

Carson a publicat traduceri în engleză a zece tragedii grecești antice - una de Eschil (Agamemnon), două de Sofocle (Antigona, Electra) și șapte de Euripide (Alcestis, Hecuba, Herakles, Hippolytus, Ifigenia în Tauris, Orestes și Bachantele) precum și poemele lui Sappho.

Primele ediții ale celor șapte cărți de traduceri ale lui Carson au fost publicate de Alfred A. Knopf, Farrar, Straus și Giroux, New York Review of Books și University of Chicago Press în SUA și de Oberon Books și Oxford University Press în Marea Britanie.

Între august 1986 și august 1987, Anne Carson a beneficiat de o bursă de rezidență Rockefeller la centrul cultural 92nd Street Y din New York, perioadă în care a lucrat la traducerea tragediei Electra de Sofocle. Traducerea a fost publicată în 2001 și inclusă ulterior în volumul An Oresteia (2009), recompensat în 2010 cu Premiul PEN pentru Poezie în Traducere. Volumul An Oresteia reunește traducerile a trei tragedii grecești: Agamemnon de Eschil, Electra de Sofocle și Orestes de Euripide. În 2009, aceste traduceri au stat la baza unui spectacol de teatru pus în scenă la New York de compania Classic Stage Company.

Carson a fost, de asemenea, bursieră Anna-Maria Kellen la Academia Americană din Berlin în 2007, unde a lucrat la o traducere a piesei grecești antice Prometeu înlănțuit (atribuită lui Eschil), din care un fragment a fost publicat în 2010.

În 2015, o producție a piesei Antigona de Carson regizată de Ivo van Hove și cu Juliette Binoche în rol principal, a avut premiera la Les Théâtres de la Ville de Luxembourg, înainte de a fi jucată în orașe din Europa și SUA, inclusiv Londra (Barbican Centre), New York (BAM) și Paris (Théâtre de la Ville).

Primul volum de poezie al Annei Carson, Canicula di Anna, publicat în 1984, i-a adus prima distincție literară, Premiul Betty Colladay, acordat de revista Quarterly Review of Literature.

Prima sa lucrare de eseistică, Eros the Bittersweet (1986), s-a bucurat de o recunoaștere tot mai largă în cei cincisprezece ani care au urmat publicării. Inițial apreciată în mediul academic pentru contribuția sa la studiul literaturii grecești antice, cartea a atras ulterior atenția criticilor de literatură nonficțională, care au remarcat apropierea sa de tradiția eseului liric reprezentată de autori precum Seneca, Michel de Montaigne și Ralph Waldo Emerson. În anii 1990, odată cu reeditarea și promovarea volumului către un public mai larg, acesta a început să fie apreciat și în cercurile literare, îndeosebi de poeți.

La sfârșitul secolului al XX-lea, Eros the Bittersweet dobândise o notorietate dincolo de mediul academic. În 1999, volumul a fost inclus în clasamentul realizat pe baza voturilor cititorilor de către Modern Library, dedicat celor mai bune 100 de lucrări de nonficțiune ale secolului al XX-lea. Cartea a fost menționată, alături de Autobiography of Red, într-un episod din 2004 al serialului de televiziune The L Word.

Opera Annei Carson a început să fie recunoscută și prin intermediul Premiilor Federației Scriitorilor din Quebec (Quebec Writers' Federation Awards), cunoscute până în 1998 sub denumirea de QSPELL. În 1993, volumul Short Talks a fost nominalizat la aceste premii, iar între 1996 și 2001 Carson a obținut trei distincții pentru volumele Glass, Irony and God, Autobiography of Red și The Beauty of the Husband. Printre primele sale recunoașteri literare se numără nominalizarea la Premiul Journey, în 1994, pentru poemul „Water Margins”, precum și acordarea Premiului Literar Lannan pentru Poezie, în 1996, și a Premiului Pushcart, în 1997, pentru poemul „Jaget”.

În 1997, Carson a beneficiat de o bursă de rezidență la Centrul Bellagio al Fundației Rockefeller, urmată de o bursă Guggenheim pentru poezie în 1998 și de o bursă MacArthur în 2000, aceasta din urmă fiind cunoscută și sub denumirea informală de „Genius Grant”.

Anne Carson a fost nominalizată de trei ori la Premiul National Book Critics Circle, pentru volumele Autobiography of Red (1998), Men in the Off Hours (2000) și Nox (2010). Alături de Alice Munro, s-a numărat printre primii doi autori din afara Statelor Unite nominalizați la acest premiu după extinderea eligibilității sale la nivel internațional, în 1998. În același an, Carson a fost nominalizată la Premiul Forward pentru Glass and God, primul său volum de poezie publicat în Regatul Unit. Între 1999 și 2013, Carson a primit patru nominalizări la Premiul T. S. Eliot, câștigând distincția în 2001 pentru volumul The Beauty of the Husband, după trei nominalizări consecutive. Cu această ocazie, a devenit prima femeie laureată a premiului.

Carson s-a numărat, de asemenea, printre primii laureați ai Premiului Griffin pentru Poezie, obținând distincția în 2001 pentru Men in the Off Hours. În 2013, a devenit prima poetă care a câștigat premiul pentru a doua oară, cu volumul Red Doc>. În 2010, a făcut parte și din juriul Premiului Griffin pentru Poezie.

În 2005, Anne Carson a fost numită membră a Ordinului Canadei, distincție acordată în semn de recunoaștere a contribuției sale la literatura canadiană. În anunțul oficial, aceasta a fost descrisă drept „o voce singulară în literatura țării noastre”.

În 2012, Universitatea din Toronto, instituția la care își efectuase studiile universitare, i-a acordat un titlu onorific. Doi ani mai târziu, în 2014, Carson a primit titlul de doctor honoris causa al Universității Saint Andrews, unde studiase sub îndrumarea filologului clasic Kenneth Dover în perioada 1975–1976.

În 2018, Anne Carson s-a numărat printre nominalizații la Premiul New Academy pentru Literatură, distincție instituită ca alternativă la Premiul Nobel pentru Literatură, a cărui acordare fusese amânată în acel an.

În 2020, Carson a fost distinsă cu Premiul Prințesa Asturiei pentru Literatură, juriul apreciind că opera sa „a atins niveluri de intensitate și de anvergură intelectuală care o situează printre cei mai importanți scriitori contemporani”. În 2021, a primit Premiul PEN/Nabokov pentru realizări în literatura internațională, acordat în semn de recunoaștere a unei opere caracterizate prin „originalitate durabilă și măiestrie desăvârșită”.

Tot în 2021, Carson a câștigat Premiul Guvernatorului General pentru poezie în limba engleză, la ediția aferentă anului 2020, pentru volumul Norma Jeane Baker of Troy. Fusese nominalizată pentru prima dată la această distincție în 2001, pentru Men in the Off Hours. Volumul său Wrong Norma, publicat în 2024, a fost nominalizat la Premiul Național de Poezie (National Poetry Award).

Opera Annei Carson a constituit subiectul a două volume colective de studii critice. Primul, Anne Carson: Ecstatic Lyre, coordonat de Joshua Marie Wilkinson și publicat în 2015 de University of Michigan Press, explorează diversitatea și amploarea creației sale literare. Cel de-al doilea, Anne Carson/Antiquity, coordonat de Laura Jansen și publicat de Bloomsbury în 2021, analizează relația autoarei cu tradiția clasică, reflectată în poezia, traducerile, eseurile și creațiile sale de artă vizuală.

În 2023, Oxford University Press a publicat Anne Carson: The Glass Essayist, o monografie semnată de Elizabeth Sarah Coles, dedicată analizei critice a operei scriitoarei. În 2024, lucrarea a fost distinsă cu Premiul Pegasus pentru Critică de Poezie (Pegasus Award for Poetry Criticism), acordat de Poetry Foundation.

Carson era deja considerată o posibilă candidată la Premiul Nobel pentru Literatură, alături de scriitori precum Margaret Atwood, Maryse Condé, Haruki Murakami, Ngũgĩ wa Thiong'o, Lyudmila Ulitskaya și Can Xue.

Anne Carson și-a început cariera universitară în 1979, ca profesoară de limbi și literaturi clasice la Universitatea din Calgary, înainte de a-și finaliza studiile doctorale la Universitatea din Toronto. În 1980, s-a alăturat corpului didactic al Universității Princeton, unde a ocupat inițial funcția de instructor universitar, iar ulterior pe cea de profesor asistent. În perioada 1986-1987, a predat și la centrul cultural 92nd Street Y din New York, în cadrul unei burse de rezidență oferite de Fundația Rockefeller.

După ce nu a obținut titularizarea la Universitatea Princeton, Carson a părăsit instituția în 1987 și a predat timp de un an limbi și literaturi clasice la Universitatea Emory din Atlanta. Ulterior, s-a stabilit la Montreal, unde s-a alăturat Universității McGill, ocupând funcția de directoare a programului de studii postuniversitare în domeniul studiilor clasice.

La sfârșitul anilor 1990, activitatea didactică a Annei Carson la Universitatea McGill a fost afectată de reorganizarea programelor de studii clasice, în urma căreia au fost eliminate toate cursurile de greacă veche de la nivelul studiilor de licență, Departamentul de Studii Clasice a fost desființat, iar cursurile rămase au fost transferate în cadrul Departamentului de Istorie.

Deși a continuat să predea la McGill în calitate de profesoară asociată, Carson a început să petreacă aproximativ jumătate din fiecare an universitar în cadrul altor instituții, ocupând diverse posturi didactice temporare. Printre acestea s-au numărat Universitatea din Michigan, unde a deținut poziția de profesor invitat Norman Freehling în perioada 1999–2000, Universitatea Berkeley din California, în primăvara anului 2000, și California College of Arts and Crafts din Oakland, în primăvara anului 2001.

În anul 2000, Carson a fost numită profesoară de studii clasice John MacNaughton la Universitatea McGill.

În 2003, Anne Carson s-a stabilit la Ann Arbor, unde s-a alăturat corpului didactic al Universității din Michigan, ocupând până în 2009 funcția de profesoară de studii clasice, literatură comparată și limbă și literatură engleză.

În 2004, Carson a fost nominalizată pentru postul de profesor de poezie (Professor of Poetry) la Universitatea Oxford, clasându-se pe locul al doilea, după criticul literar Christopher Ricks, care a intrat ulterior în cursă și a obținut aproximativ 30 de nominalizări. În 2009, numele său a fost menționat din nou printre posibilii candidați pentru această funcție, al cărei mandat avea o durată de patru ani.

În 2009, Anne Carson s-a alăturat programului de scriere creativă al Universității din New York (NYU), în calitate de poetă în rezidență și profesoară invitată. Împreună cu soțul și colaboratorul său, Robert Currie, a început să susțină un curs anual dedicat colaborării artistice, intitulat „Egocircus”.

Între 2010 și 2016, Carson a deținut titlul de profesor invitat Andrew D. White la Universitatea Cornell, iar în 2013 a fost poetă invitată Mohr în cadrul programului de scriere creativă al Universității Stanford. În 2014, s-a alăturat Colegiului Bard în calitate de scriitoare invitată în rezidență, predând studii clasice și scriere creativă.

Referindu-se la diversificarea activității sale academice din ultima parte a carierei, Carson și-a caracterizat parcursul drept o succesiune de posturi temporare în diferite instituții. În același timp, a descris deceniile dedicate predării limbii grecești antice ca fiind „o bucurie deplină”.

Volume proprii

• Eros the Bittersweet (1986)
• Short Talks (1992)
• Glass, Irony, and God (1995) – include "The Glass Essay"
• Plainwater (1995)
• Autobiography of Red (1998) (Autobiografia roșului)
• Economy of the Unlost (1999)
• Men in the Off Hours (2000)
• The Beauty of the Husband (2001)
• Decreation (2005)
• Nox (2010)
• Antigonick (2012)
• Red Doc> (2013)
• Nay Rather (2013)
• The Albertine Workout (2014)
• Float (2016)
• Norma Jeane Baker of Troy (2019)
• The Trojan Women: A Comic (2021)
• H of H Playbook (2021)
• Wrong Norma (2024)

Traduceri

• Electra (2001) – Electra de Sofocle
• If Not, Winter (2002) – poemele lui Sappho
• Grief Lessons (2006) – Herakles, Hecuba, Hippolytus și Alcestis de Euripide
• An Oresteia (2009) – Agamemnon de Eschil, Electra de Sofocle, Oreste de Euripide
• Iphigenia Among the Taurians (2014) – Ifigenia din Tauris de Euripide
• Antigone (2015) – Antigona de Sofocle
• Bakkhai (2015)

• Anne Carson la Nobelprize.org 
• Poetry Foundation biography
• Academy of American Poets biography
• The Canadian Encyclopedia biography
• The Paris Review interview by Will Aitken (2004)
• Brick interview by Eleanor Wachtel (2012)
• Commentary on Antigonick by Judith Butler (2012)
• The Chat with GG's Literature Award Winner Anne Carson 49th Shelf (2021)