Julia Kristeva

Născută în 1942, Julia Kristeva este fiica unui contabil din administrația Bisericii și a unei mame care urmase studii de biologie. Ea are o soră mai mică, Ivanka. A studiat la o grădiniță franceză confesională, interzisă la scurt timp de autoritățile comuniste, apoi la școala comunală, continuând în același timp să frecventeze Alianța Franceză. Provenind dintr-o familie necomunistă, nu a avut dreptul de a purta drapelul la școală și a trebuit să renunțe la studiile de astronomie pe care le preconiza atunci la Moscova, însă, deoarece vorbea franceza, a servit ca interpret în timpul vizitei unor demnitari ai PCF în Bulgaria, precum Waldeck Rochet. Ca toți elevii, Julia Kristeva a făcut parte din Tineretul Comunist; de asemenea, ea a scris în cotidianul universitar Tineretul popular.

Datorită cunoștințelor sale de literatură franceză, ea vine la Paris în 1965 cu o bursă din partea guvernului francez.

În 1969 a susținut o teză de doctorat sub coordonarea lui Lucien Goldmann, publicată în anul următor cu titlul Le Texte du roman. Approche sémiologique d'une structure discursive transformationnelle. În 1973, a susținut un doctorat de stat, publicat în anul următor cu titlul La Révolution du langage poétique.

În 1967 s-a căsătorit cu Philippe Sollers, cuplul având un fiu născut în 1975.

Parcurs profesional

A urmat o carieră universitară, devenind profesoară la Universitatea Paris-Diderot și fondatoare a Centrului Roland Barthes. A fost membră a Institutului Universitar din Franța în perioada 2000–2010. A predat cursuri de semiologie la Universitatea de Stat din New York.

Este psihanalistă, membră a Societății Psihanalitice din Paris din 1987, apoi membră titulară din 1997.

Angajamente instituționale și asociative

Din 1971 până în 1977, ea a împărtășit angajamentul maoist al lui Philippe Sollers și al revistei Tel Quel. În februarie 1978, a făcut parte din membrii fondatori ai Comitetului Intelectualilor pentru Europa Libertăților.

În 2003 a fondat împreună cu profesorul Charles Gardou Consiliul Național al Dizabilității (CNH), care are ca scop sensibilizarea, formarea și informarea populației cu privire la diferitele dizabilități și gestionarea acestora. La 20 mai 2005, CNH a organizat primele State Generale ale Dizabilității la UNESCO. Scopul acestei zile, care a reunit peste 1 800 de persoane, a fost de a angaja societatea civilă în găsirea de soluții pentru îmbunătățirea vieții și integrării persoanelor în situație de dizabilitate, în jurul a opt tematici:

• Viața autonomă și cetățenească.
• Viața, sănătatea, etica și deontologia.
• Viața afectivă, familială și sexuală.
• Viața profesională.
• Viața școlară.
• Viața artistică și culturală.
• Viața sportivă și petrecerea timpului liber.
• Viața, demnitatea și marea dependență.

În 2008, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Simone de Beauvoir, ea a înființat Premiul „Simone de Beauvoir” pentru libertatea femeilor, care recompensează opera și acțiunile persoanelor ce contribuie la promovarea libertății femeilor în întreaga lume.

În 2011, Julia Kristeva a fost una dintre cele patru personalități necredincioase invitate joi, 27 octombrie, la Assisi (Italia) de către Papa Benedict al XVI-lea, în cadrul Întâlnirilor de la Assisi.

Activități de cercetare și literare

Julia Kristeva a publicat peste treizeci de lucrări, în special despre scriitoare și intelectuale. Opera sa are o influență asupra feminismului internațional contemporan.

Ea a participat la revista de avangardă Tel Quel, fondată de Philippe Sollers, colaborând în acest grup cu Michel Foucault, Roland Barthes, Jacques Derrida, Jean-Louis Baudry, Jean-Pierre Faye^⁠(d), Marcelin Pleynet, Jean Ricardou, Jacqueline Risset, Denis Roche, Umberto Eco, Pierre Rottenberg, Jean Thibaudeau și Philippe Sollers.

Încă de la prima sa carte, Sèméiôtikè. Recherches pour une sémanalyse (1969), Julia Kristeva s-a întrebat cu privire la apariția textului literar sau poetic în interiorul câmpului istoric și social, adică totodată în interiorul limbajului, dar lucrând împotriva lui, dorind să îl transforme. Structuralismul, materialismul istoric, psihanaliza: tot atâtea episteme rămase până atunci necunoscute una alteia și la intersecția cărora Julia Kristeva și-a situat, în anii 1960–1970, reflecția teoretică asupra limbajului și scriiturii.

În acest context și influențată de Mihail Bahtin, Julia Kristeva a introdus în 1966 noțiunea de intertextualitate în Franța, care va deveni ulterior o noțiune fundamentală în analiza literară, propunând următoarea definiție: „[...] orice text se construiește ca un mozaic de citate, orice text este absorbție și transformare a unui alt text. În locul noțiunii de intersubiectivitate se instalează cea de intertextualitate, iar limbajul poetic se citește, cel puțin, ca dublu”.

Deplasând cunoștințele lingvistice și semiologice într-un nou spațiu de referință, Sèméiôtiké (1969) a lansat conceptele fundamentale ale acestei teorii, care vor fi reluate, precizate și completate în prima parte a lucrării La Révolution du langage poétique (1974) și puse la încercare în analiza literară din a doua parte a acestei cărți, dedicată scrierilor lui Lautréamont și Mallarmé. Kristeva a conceput analiza textului prin prisma intertextului său. Textul redistribuie limba, el fiind însuși câmpul acestei redistribuiri.

În 2014, ea a fost redactor-șef pentru o zi al cotidianului L'Humanité, cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Femeii.

Julia Kristeva este președinta Premiului cărții politice (în franceză Prix du livre politique).

Limbaj și semiotică

Gândirea și opera sa se situează la intersecția frontierelor, înscriindu-se într-un curent al culturii europene care pornește de la Sfântul Augustin, pentru care singura patrie este călătoria (în latină In via in patria), până la Freud, a cărui formulă o reamintește: „Acolo unde era El, trebuie să survină Eul” (în germană Wo es war, soll ich werden). După cum subliniază Roger-Pol Droit, „o anumită formă de migrație ar fi, prin urmare, esențială pentru gândire, atât în forma sa colectivă, cât și în evoluția sa individuală”. Acesta este cazul primelor sale opere, printre care se numără Sèméiotikè, carte ce a suscitat un articol al lui Roland Barthes, publicat în 1970 în La Quinzaine littéraire și intitulat „Străina”, pentru a-i descrie demersul în acești termeni: „Julia Kristeva schimbă locul lucrurilor: ea distruge întotdeauna ultima prejudecată, aceea care credeam că ne poate liniști și mândri; ceea ce deplasează ea este lucrul deja spus, adică insistența semnificatului.” În analiza sa asupra acestei cărți, Barthes subliniază că atât conceptele elaborate de Kristeva, cât și obiectele analizei sale au în comun faptul de a fi „marcate de o mobilitate exorbitantă”, care caracterizează o mare parte a operei sale. În La Révolution du langage poétique (1974), ea dezvoltă teoria procesului producător de sens în limbaj, compus, în opinia sa, din două elemente concurente, simbolicul și semioticul, analizând relațiile dintre limbaj și corpul viu. În următoarea sa carte, Polylogue (1977), ea continuă această analiză a diverselor practici de simbolizare, de la cea mai simplă, limba, trecând prin pictura Renașterii (Giotto, Bellini) și literatura modernă (Artaud, Joyce, Céline, Beckett, Bataille, Sollers), până la abordările acestora prin intermediul semioticii și al psihanalizei.

Literatură și psihanaliză

După diverse participări la lucrări colective (La Traversée des signes, 1975 și Folle Vérité, 1979), Kristeva pare să opteze pentru o nouă axă de reflecție, mai puțin științifică și mai mult „filozofică”, publicând trei lucrări centrate fiecare pe o temă specifică: abjecția — Pouvoirs de l'horreur (1980), iubirea — Histoires d'amour (1983) și depresia — Soleil noir. Dépression et mélancolie (1987). În această trilogie, ea se sprijină pe opere literare, precum și pe relatările pacienților săi, încercând să problematizeze ceea ce pune subiectul în pericol. În Pouvoirs de l'horreur (1980), a doua parte este dedicată scrierilor lui Céline. La intersecția dintre semiotic și simbolic, experiența estetică reprezintă pentru Kristeva o sursă de întrebări atât pentru teorie, cât și pentru practica analitică. Experiența psihanalitică și cea literară însoțindu-se și intersectându-se, textul literar nu este, în opinia sa, doar un obiect eterogen căruia i se „aplică” în mod artificial concepte psihanalitice; ea încearcă să exploreze scrierile lui Céline, Artaud, Proust sau Colette prin prisma unei ascultări de analist, în ceea ce Kristeva numește „substratul infrasemnificant al limbii”, adică latențele infantile, de ordin semiotic, care se lasă citite — și interpretate — în limba literară. Acest demers continuă în analiza timpului sensibil în opera lui Proust, unde, pentru Kristeva, doar experiența romanescă „dezvăluie adevărul sensului și al sensibilului”, descoperind „sub Absolut jocul intrigilor, ambiguitatea caracterelor și imersiunea semnelor în senzații”.

Noile boli ale sufletului

În 1988, Julia Kristeva a publicat Étrangers à nous-mêmes, o lucrare dedicată temelor migrației, exilului și alterității. Ca urmare a acestui eseu, Les Nouvelles Maladies de l’Âme încearcă să definească noile specificități ale pacienților de astăzi, precum și modul în care ansamblul imaginilor mediatice, care atenuează diferențele și emoțiile, produce totodată o uniformizare a sufletului sau a psihicului. Kristeva afirmă că „noile boli ale sufletului sunt dificultățile sau incapacitățile de reprezentare psihică ce merg până la a ucide spațiul psihic”.

„Presați de stres, nerăbdători să câștige și să cheltuiască, să se bucure și să moară, bărbații și femeile de astăzi fac economie de acea reprezentare a experienței lor care se numește viață psihică... Omul modern este pe cale să își piardă sufletul. Dar nu o știe, pentru că aparatul psihic este tocmai cel care înregistrează reprezentările și valorile lor semnificative pentru subiect.”

Kristeva continuă această problematică în Sens et non-sens de la révolte. Pouvoirs et limites de la psychanalyse, lucrare publicată în 1996, punând întrebarea dacă, în fața culturii de tip „show” sau „entertainment”, este posibil să construim și să iubim o cultură-revoltă. Adică nici „o nouă versiune a angajamentului”, nici „o promisiune paradiziacă”, ci, în sensul etimologic și chiar proustian al revoltei: dezvăluire, răsturnare, deplasare, reconstrucție a trecutului, a memoriei și a sensului.

Reflecție asupra femininului

Între 1999 și 2002, Kristeva a publicat trilogia Le Génie féminin: la vie, la folie, les mots, dedicată multor trei femei ale secolului al XX-lea — Hannah Arendt, Melanie Klein^⁠(d) și Colette —, în care se disociază de „feminismul de masă” și insistă asupra singularității ireductibile a fiecărui subiect. Fără a ignora diferența sexuală, Julia Kristeva explorează economia libidinală și psihică specifică subiectului feminin, nu pentru a defini o iluzorie identitate feminină — problemă moștenită din secolul al XIX-lea, care și-a găsit deplina exprimare în secolul al XX-lea și care, în opinia sa, este de acum învechită —, ci pentru a depăși închiderea în categoriile sexuale și a deschide, prin chestionarea identităților, calea către problema singularității fiecăruia. Reflecția Kristevei asupra femininului pornește, într-adevăr, de la convingerea că deznodământul ultim al drepturilor omului și ale femeii nu este altul decât idealul formulat de Duns Scotus și pe care epoca contemporană are de acum mijloacele de a-l realiza: atenția acordată conceptului de haecceitas.

În octombrie 2011, Lacan Quotidien și École de la cause freudienne au invitat-o pe Kristeva să ia cuvântul în cadrul Forumului femeilor. Ea a abordat acolo tema islamului prin prisma problemei femininului și a libertății individuale. S-a sprijinit pe cazul lui Rafah Nashed, o femeie psihanalist din Siria, întemnițată de regimul lui Bashar al-Assad. Kristeva a prezentat psihanaliza ca pe un instrument de emancipare împotriva regimurilor autoritare și a fundamentalismului religios, în special a islamismului, susținând că religia musulmană întâmpină dificultăți în a se adapta la modernitate.

Des Chinoises

Publicată în 1974, lucrarea Des Chinoises a fost criticată în special în cadrul studiilor postcoloniale, unii analiști detectând în ea stereotipuri orientaliste și esențialiste. Astfel, teoreticiana literară Gayatri Chakravorty Spivak^⁠(d) subliniază prezența în această carte a unor „generalizări cu adevărat incredibile pe seama scrierii chineze”. Conform lui Rey Chow, teoreticiană a postcolonialismului, Julia Kristeva are tendința de a „adora indigenii ca pe niște obiecte mute”; deși este adevărat că Kristeva a dorit să propună în această lucrare o critică a discursului occidental, ea i-a reprodus anumite mecanisme. Kristeva ar fi prezentat cultura chineză în special ca pe o cultură „feminină”, căzând astfel în capcana unei reprezentări esențializante a celuilalt. Mai moderată în aprecierea sa, specialista în studii de etnicitate Lisa Lowe afirmă că „«China» lui Kristeva diferă de textele orientaliste din secolele al XIX-lea și al XX-lea, prin faptul că diferitele figuri orientaliste pe care le dezvoltă sunt menite să reprezinte rupturi cu ideologia colonialistă”.

Romane

În 2004, Kristeva a publicat romanul Meurtre à Byzance, un roman polițist istoric și metafizic în care, prin intermediul unei povești întunecate despre crime în serie și al unui parcurs pe urmele Anei Comnena, prințesă bizantină și istoric, ea abordează tema imigrației, a dezrădăcinării și a pierderii identității într-o călătorie spre nenumit.

Între narațiune și tratat, romanul Thérèse mon amour a apărut în 2008 și se înscrie în continuarea biografiilor pe care Julia Kristeva le-a dedicat lui Hannah Arendt, Melanie Klein și Colette sub titlul Le Génie féminin. Este vorba despre o relatare a vieții Terezei de Ávila, cu multiple ecouri între ceea ce a trăit Tereza în secolul al XVI-lea și apariția continentului religios în zilele noastre, în care Kristeva încearcă să readucă la viață, în prezent, enigma experienței interioare a sfintei.

Reflecția asupra timpului suspendat între realitate și ficțiune este tema celui de-al șaselea roman al său, L'Horloge enchantée, publicat în 2015. În această lucrare, ea pune în scenă personaje aparținând unor epoci diferite, care au în comun modul în care experimentează timpul și care dialoghează cu ceasornicarul Palatului Versailles, Claude-Siméon Passemant, în jurul pendulei sale astronomice.

Poziția față de maoism

În 1974, la invitația guvernului chinez, Julia Kristeva s-a deplasat în China alături de Philippe Sollers, François Wahl, Marcelin Pleynet și Roland Barthes. La întoarcere, a publicat volumul Des Chinoises, o carte care chestionează alteritatea Chinei prin intermediul unor portrete de femei chineze.

Conform lui Guy Sorman, această carte aduce elogii lui Mao Zedong care, potrivit scrierilor Kristevei, „a eliberat femeile” și „a rezolvat eterna problemă a sexelor”. De asemenea, tot potrivit lui Sorman, deși Revoluția Culturală se apropia de sfârșit, ea ar fi afirmat că „nu a constatat nicio violență”. Totuși, aceste citate fără sursă pe care Sorman i le atribuie nu se regăsesc în scrierile Kristevei.

La sfârșitul cărții sale, ea subliniază feminizarea posturilor de conducere introdusă de Mao:

„Când Mao lansează, în Revoluția Culturală, femeile pe urmele studenților și când astăzi femeile sunt puse de asemenea în posturi de comandă, nu cumva se dorește să se semnaleze că puterea într-o societate nu trebuie abolită (ceea ce ar fi un nonsens sau poezie: o cu totul altă problemă), ci că ea nu trebuie confiscată de propria reprezentare care o împietrește?”.”

Potrivit lui Thierry Wolton^⁠(d), Julia Kristeva este cea mai entuziasmată dintre cei cinci călători: „Maoismul ei nuanțat de feminism și-a găsit acolo împlinirea”. El citează concluzia cărții sale Des Chinoises: „În China s-a pornit pe calea unui socialism fără Dumnezeu și fără Om”. Julia Kristeva vede în statutul femeilor chineze viitorul condiției feminine: „o femeie muncitoare liberă, o femeie mamă împlinită, o femeie emancipată”.

Cu toate acestea, încă din 1971, scriitorul Simon Leys (în lucrarea Les Habits neufs du président Mao) a dezvăluit Occidentului masacrele din timpul Revoluției Culturale; în 1974, gulagul chinez era plin de prizonieri... și de prizoniere.

Potrivit lui Viviane Forrester^⁠(d), cartea Kristevei nu este deloc maoistă și nu îi aduce niciun elogiu lui Mao; ea observă că Des Chinoises „relevă o scriitură nouă, fragmentată, esențial subiectivă și feminină, prin care trece un flux poetic invizibil. În această Chină căreia îi putem măsura doar distanța, Kristeva găsește un punct de întâlnire: această străinătate a femeilor de aici și de acolo față de propria lor cultură, față de civilizațiile lor”.

În teza sa de doctorat, Le voyage en Chine de Tel Quel et de Roland Barthes (1974). Enjeux, embûches, enseignements, universitara Qingya Meng notează, dimpotrivă, că „abordarea ideologică a autoarei constă în a arăta aportul benefic al comunismului pentru îmbunătățirea condiției femeilor (...) Ea consideră că femeile chineze nu doar că sunt integrate la toate nivelurile vieții politice și, prin urmare, la construcția proiectului socialist, dar, datorită comunismului lui Mao, sunt eliberate de tradițiile morale și sociale grele care apăsau asupra lor încă din epocile vechi”.

Tel Quel și Julia Kristeva se vor distanța de maoism la sfârșitul anului 1976.

Critica utilizării termenilor matematici

Printre criticii săi, fizicienii Alan Sokal^⁠(d) și Jean Bricmont^⁠(d), în lucrarea Impostures intellectuelles, denunță utilizarea de către Kristeva a unor termeni tehnici din matematică sau fizică. Aceștia susțin că termenii sunt folosiți doar pentru a impresiona un cititor care nu deține cunoștințele necesare pentru a judeca validitatea acestor concepte și pentru a-l „depăși pe Lacan în ceea ce privește superficialitatea erudiției”.

Analizând pasaje din trei articole de la începutul carierei sale, din anii 1960, cei doi fizicieni scot în evidență dovezi care arată neînțelegerea termenilor matematici pe care Julia Kristeva îi folosește. În opinia lui Dominique Pinsolle, „Sokal și Bricmont consideră că jargonul lor științific maschează, în cel mai bun caz, o lipsă de rigoare în teorii, iar în cel mai rău caz, un veritabil șarlatanism”. În ziarul Le Monde, Jacques Treiner apreciază că răspunsul dat de Kristeva este o „penibilă contraofensivă naționalistă”.

În Libération, biofizicianul Vincent Fleury a publicat un articol intitulat „Escrocheria Sokal-Bricmont”, în care apreciază că, în loc să scrie o carte serioasă, Sokal și Bricmont „se mulțumesc să citeze fragmente din lucrări și să le aplice etichete precum «ridicol», «risibil», «perle de umor»”.

„Îi vom prinde pe Sokal și Bricmont în flagrant delict de necinste. Din două lucruri, unul: ori Sokal și Bricmont nu știu să citească, ori extrag intenționat fraze din context cu scopul de a ridiculiza un autor cu un efort minim. În ceea ce o privește pe Julia Kristeva, ei dezgroapă un text vechi și lasă astfel impresia că cea mai mare parte a operei acestui autor se învârte în jurul formalizărilor. Acest lucru îl face să ridice din umeri pe oricine este bine informat.”

Julia Kristeva răspunde polemicii într-un articol din Le Nouvel Observateur, în care afirmă că „științele umaniste, și în special interpretarea textelor literare și interpretarea analitică, nu se supun doar logicii științelor exacte. Ele nu «aplică» întotdeauna aceste «modele», ci le împrumută, le exportă și le pun la treabă ca pe niște «urme», care se modifică într-un «transfer» între subiect și obiect, interpret și date. În interiorul acestei economii, elementul împrumutat încetează să mai fie tocmai un model, pentru a se transforma, a se deplasa, a se sărăci sau a se îmbogăți”.

Spionaj

La 1 aprilie 2018, The New York Times a publicat un articol despre relațiile Juliei Kristeva cu serviciile de spionaj bulgare, legături pe care aceasta le neagă cu fermitate. În martie 2018, comisia bulgară responsabilă cu identificarea persoanelor care au colaborat cu serviciile secrete din perioada comunistă a anunțat că Kristeva, sub numele de cod „Sabina”, ar fi fost colaboratoare a primului departament al Comitetului pentru Securitatea Statului. Acest departament supraveghea activitatea de informații în domeniul artelor și al mass-media. Conform documentelor date publicității, ea ar fi colaborat cu serviciile de informații bulgare între 1970 și 1973, fiind „exclusă definitiv din aparatul de colaborare la începutul anului 1973”. Unul dintre documentele păstrate în dosar, intitulat Inventarul sumelor cheltuite de Sabina și marcat „Strict secret!”, nu conține nicio sumă, remunerație sau cheltuială, fiind doar un formular gol.

Julia Kristeva a reacționat declarând că această acuzație este „nu doar grotescă și falsă”, ci și „defăimătoare” și că „această manipulare este țesută din bârfe colportate și din pseudo-surse mediatice supraevaluate, fără nicio valoare probatorie în această farsă penibilă. Mai mult, creditul pe care articolul îl acordă unor informații arhivate într-o clădire stalinistă participă — și acest lucru mă sperie — la perpetuarea fără scrupule a acestor metode totalitare”. Jurnalistul bulgar Hristo Hristov, specialist în arhivele Securității Statului din Bulgaria comunistă, a propus o lectură documentată și comparativă a dosarului „Sabina”, oferind precizări legate de legislația bulgară.

Istoricul Sonia Combe, care a cercetat arhivele secrete bulgare și pe cele ale Stasi, a publicat un articol pe această temă în ziarul Le Monde, în care afirmă: „Acuzația de colaborare cu serviciile de informații bulgare în perioada comunistă, adusă Juliei Kristeva, ar trebui să ne reamintească dificultățile pe care le prezintă interpretarea unui dosar de poliție, cu atât mai mult când acesta provine de la o poliție politică. Aura arhivei polițienești este atât de puternică, încât se uită că aceasta poate fi, de asemenea, o sursă de dezinformare”.

Eseuri de lingvistică și literatură

• Joyaux, Julia (1969). Le Langage, cet inconnu. Une initiation à la linguistique (Limbajul, acest necunoscut. O inițiere în lingvistică) (în franceză). SGPP.
• Kristeva, Julia (1969). Semeiotikê. Recherches pour une sémanalyse (Semeiotikê. Cercetări pentru o semanaliză) (în franceză). Seuil.
• Kristeva, Julia (1970). Le Texte du roman. Approche sémiologique d’une structure discursive transformationnelle (Textul romanului. Abordare semiologică a unei structuri discursive transformaționale) (în franceză). Haga: Mouton.
• Kristeva, Julia (1974). La Révolution du langage poétique. L'avant-garde à la fin du XIXe siècle, Lautréamont et Mallarmé (Revoluția limbajului poetic. Avangarda la sfârșitul secolului al XIX-lea, Lautréamont și Mallarmé) (în franceză). Seuil.
• La Traversée des signes (Traversarea semnelor) (în franceză). Seuil. 1975.
• Kristeva, Julia (1977). Polylogue (Polilog) (în franceză). Seuil.
• Kristeva, Julia (1994). Le Temps sensible. Proust et l'expérience littéraire (Timpul sensibil. Proust și experiența literară) (în franceză). Gallimard.
• Kristeva, Julia (2020). Dostoïevski (Dostoievski) (în franceză). Buchet/Chastel.

Eseuri de psihanaliză și filozofie

• Folle Vérité (Adevăr nebun) (în franceză). 1979.
• Kristeva, Julia (1980). Pouvoirs de l'horreur. Essai sur l'abjection (Puterile ororii. Eseu despre abjecție) (în franceză). Seuil.
• Kristeva, Julia (1983). Histoires d'amour (Istorii de dragoste) (în franceză). Denoël.
• Kristeva, Julia (1985). Au commencement était l'amour. Psychanalyse et foi (La început a fost dragostea. Psihananaliză și credință). Textes du XXe siècle (în franceză). Hachette.
• Kristeva, Julia (1987). Soleil noir. Dépression et mélancolie (Soare negru. Depresie și melancolie) (în franceză). Gallimard.
• Kristeva, Julia (1988). Étrangers à nous-mêmes (Străini de noi înșine) (în franceză). Fayard.
• Kristeva, Julia (1993). Les Nouvelles Maladies de l’Âme (Noile boli ale sufletului) (în franceză). Fayard.
• Kristeva, Julia (1996). Pouvoirs et limites de la psychanalyse. Vol. 1: Sens et non-sens de la révolte (Puterile și limitele psihanalizei. Vol. 1: Sens și nonsens al revoltei) (în franceză). Fayard.
• Kristeva, Julia (1997). Pouvoirs et limites de la psychanalyse. Vol. 2: La Révolte intime (Puterile și limitele psihanalizei. Vol. 2: Revolta intimă) (în franceză). Fayard.
• Kristeva, Julia (2005). Pouvoirs et limites de la psychanalyse. Vol. 3: La Haine et le Pardon (Puterile și limitele psihanalizei. Vol. 3: Ura și iertarea) (în franceză). Fayard.
• Kristeva, Julia (1998). L'Avenir d'une révolte (Viitorul unei revolte) (în franceză).
• Kristeva, Julia (1998). Visions capitales: Arts et rituels de la décapitation (Viziuni capitale: Arte și ritualuri ale decapitării) (în franceză).
• Kristeva, Julia (1999). Le Génie féminin. Vol. 1: Hannah Arendt (Geniul feminin. Vol. 1: Hannah Arendt) (în franceză). Fayard.
• Kristeva, Julia (2000). Le Génie féminin. Vol. 2: Melanie Klein (Geniul feminin. Vol. 2: Melanie Klein) (în franceză). Fayard.
• Kristeva, Julia (2002). Le Génie féminin. Vol. 3: Colette (Geniul feminin. Vol. 3: Colette) (în franceză). Fayard.
• Kristeva, Julia (2001). Au risque de la pensée (Cu riscul gândirii) (în franceză). Éditions de l'Aube.
• Kristeva, Julia (2007). Cet incroyable besoin de croire (Această incredibilă nevoie de a crede) (în franceză). Bayard.
• Kristeva, Julia; Clément, Catherine (2007). Le Féminin et le Sacré (Femininul și sacrul) (în franceză).
• Kristeva, Julia (2007). Seule, une femme (Singură, o femeie) (în franceză). Éditions de l'Aube.
• Kristeva, Julia (2016). Beauvoir présente (Beauvoir prezentă) (în franceză). Fayard.
• Kristeva, Julia (2024). Prélude à une éthique du féminin (Preludiu la o etică a femininului) (în franceză). Fayard.

Eseuri autobiografice

• Kristeva, Julia (1974). Des Chinoises (Chinezoaicele) (în franceză). Éditions des femmes.
• Kristeva, Julia; Sollers, Philippe (2015). Du mariage considéré comme un des beaux-arts (Despre căsătorie considerată ca una dintre frumoasele arte) (în franceză). Fayard.
• Kristeva, Julia (2016). Je me voyage. Mémoires (Mă călătoresc. Memorii). entretiens avec Samuel Dock (în franceză). Paris: Fayard.

Romane

• Kristeva, Julia (1990). Les Samouraïs (Samuraii) (în franceză).
• Kristeva, Julia (1991). Le Vieil Homme et les loups (Bătrânul și lupii) (în franceză).
• Kristeva, Julia (1996). Possessions (Posesiuni) (în franceză).
• Kristeva, Julia (2004). Meurtre à Byzance (Crimă la Bizanț) (în franceză).
• Kristeva, Julia (2008). Thérèse mon amour (Thérèse, dragostea mea). récit (în franceză). Fayard.
• Kristeva, Julia (2015). L'Horloge enchantée (Ceasornicul fermecat) (în franceză). Fayard.

Culegeri de texte inedite

• Kristeva, Julia (2005). La Haine et le pardon (Ura și iertarea) (în franceză). Fayard.
• Kristeva, Julia (2013). Pulsions du temps (Pulsiunile timpului) (în franceză). Fayard.

• Doctor honoris causa a New School University din New York (2003), a Universității din Bayreuth (2000), a Universității Harvard (1999), a Universității Queen Mary din Londra (2011), a Universității din Buenos Aires (2011) și doctor honoris causa în filozofie al Universității din Haifa (2014).
• 2002: Membră a British Academy^⁠(d).
• 2009: Membră a juriului pentru Premiul BnF (Biblioteca Națională a Franței).
• 2004: Premiul Holberg.
• 2006: Premiul Hannah Arendt, decernat la Bremen.
• 2017: Premiul Saint-Simon pentru lucrarea Je me voyage.

Numită cavaler al Ordinului Național al Meritului la 24 martie 1992, a fost promovată la gradul de ofițer în cadrul ordinului la 14 mai 2004, cu titlul de „profesoară universitară”. Ceremonia de înmânare a însemnelor de ofițer a avut loc la 17 septembrie 2004. A fost promovată la gradul de comandor la 13 mai 2011, cu titlul de „profesoară universitară emerită, psihanalistă și scriitoare”, primind decorația la 28 spetembrie 2011. Ulterior — fără a trece prin demnitatea de mare ofițer — a fost ridicată direct la demnitatea de mare cruce a ordinului, cu titlul de „psihanalistă, scriitoare, profesoară emerită a universităților”.

La 31 decembrie 1996, a fost numită la gradul de cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare, cu titlul de „universitară, scriitoare; 30 de ani de servicii civile și activități profesionale”, primind însemnele la 23 aprilie 1997. A fost promovată la gradul de ofițer la 30 ianuarie 2008, cu titlul de „universitară, scriitoare”, ceremonia de înmânare având loc la 28 mai 2008. Ulterior, la 31 decembrie 2014, a fost promovată la gradul de comandor, cu titlul de „profesoară emerită a universităților, psihanalistă”, primind decorația la 18 februarie 2015. La 31 decembrie 2019, a fost ridicată la demnitatea de mare ofițer al ordinului, cu titlul de „fiziciană, președintă a unei asociații feministe”.

Este cavaler al Ordinului Artelor și Literelor^⁠(d).

• Grosz, Elizabeth (1991). Sexual Subversions: Three French Feminists (Subversiuni sexuale: Trei feministe franceze) (în engleză). Sydney: Allen & Unwin. ISBN 978-0-04-351072-8.
• Crownfield, David (1992). Body/Text in Julia Kristeva: Religion, Women, and Psychoanalysis (Corp/Text în Julia Kristeva: Religie, femei și psihoanaliză) (în engleză). Albany: State University of New York Press.
• Oliver, Kelly (1993). Ethics, Politics, and Difference in Julia Kristeva's Writing (Etică, politică și diferență în scrierile Juliei Kristeva) (în engleză). Londra: Routledge.
• Smith, Anna (1996). Julia Kristeva: Readings of Exile and Estrangement (Julia Kristeva: Lecturi ale exilului și înstrăinării) (în engleză). Londra: Palgrave Macmillan.
• Radden, Jennifer (2000). The Nature of Melancholy: From Aristotle to Kristeva (Natura melancoliei: De la Aristotel la Kristeva) (în engleză). Oxford: Oxford University Press.
• Barthes, Roland (2002). Œuvres complètes (Opere complete) (în franceză). 3. Paris: Seuil.
• Lechte, John; Margaroni, Maria (2005). Julia Kristeva: Live Theory (Julia Kristeva: Teorie vie) (în engleză). Londra: Continuum International Publishing Group Ltd.
• Forest, Philippe (2009). Dictionnaire des intellectuels français: les personnes, les lieux, les moments (Dicționarul intelectualilor francezi: persoanele, locurile, momentele) (în franceză). Paris: Le Seuil. p. 792-793. ISBN 978-2-02-099205-3.
• Pouliquen, Hélène (2009). Dos genios femeninos: Simone de Beauvoir y Julia Kristeva. Literatura y libertad (Două genii feminine: Simone de Beauvoir și Julia Kristeva. Literatură și libertate) (în spaniolă). Bogotá: Instituto Caro y Cuervo.
• Beardsworth, Sara (2009). Julia Kristeva, Psychoanalysis and Modernity (Julia Kristeva, psihoanaliza și modernitatea) (în engleză). Albany: SUNY Press.
• Ives, Kelly (2010). Julia Kristeva: Art, Love, Melancholy, Philosophy, Semiotics and Psychoanalysis (Julia Kristeva: Artă, iubire, melancolie, filozofie, semiotică și psihoanaliză) (în engleză). Maidstone: Crescent Moon Publishing.
• Becker-Leckrone, Megan (2012). Julia Kristeva And Literary Theory (Julia Kristeva și teoria literară) (în engleză). Londra: Palgrave Macmillan.
• Beardsworth, Sara (2020). The Philosophy of Julia Kristeva (Filozofia Juliei Kristeva) (în engleză). Chicago: Open Court Publishing Company. ISBN 978-0-8126-9489-5.

• Materiale media legate de Julia Kristeva la Wikimedia Commons
• Citate legate de Julia Kristeva la Wikicitat
• „Julia Kristeva - site officiel” (în franceză). Accesat în 19 iunie 2026.
• Resurse relevante pentru cercetare:
  • „Julia Kristeva” (în franceză). Akadem. Accesat în 19 iunie 2026.
  • „Julia Kristeva” (în engleză, franceză, și spaniolă). Cairn. Accesat în 19 iunie 2026.
  • „Julia Kristeva” (în franceză). Canal-U. Accesat în 19 iunie 2026.
  • „Julia Kristeva” (în franceză). Diffusion des savoirs de l'École normale supérieure. Accesat în 19 iunie 2026.
  • „Julia Kristeva” (în engleză și franceză). Persée. Accesat în 19 iunie 2026.
• Resurse relevante pentru mai multe domenii:
  • „Julia Kristeva” (în franceză). Radio France. Accesat în 19 iunie 2026.
• Resurse relevante pentru muzică:
  • „Julia Kristeva” (în engleză). Discogs. Accesat în 19 iunie 2026.
• Resurse relevante pentru audiovizual:
  • „Julia Kristeva” (în engleză, franceză, germană, italiană, portugheză, și spaniolă). IMDb. Accesat în 19 iunie 2026.
• Note în dicționare sau enciclopedii generale:
  • „Julia Kristeva” (în engleză). Encyclopædia Britannica. Accesat în 19 iunie 2026.
  • „Julia Kristeva” (în germană). Brockhaus. Accesat în 19 iunie 2026.
  • „Julia Kristeva” (în daneză). Den Store Danske Encyklopædi. Accesat în 19 iunie 2026.
  • „Julia Kristeva” (în engleză și germană). Deutsche Biographie. Accesat în 19 iunie 2026.
  • „Julia Kristeva” (în engleză și franceză). Dictionnaire universel des créatrices. Accesat în 19 iunie 2026.
  • „Julia Kristeva” (în croată). Hrvatska Enciklopedija. Accesat în 19 iunie 2026.
  • „Julia Kristeva” (în suedeză). Nationalencyklopedin. Accesat în 19 iunie 2026.
  • „Julia Kristeva” (în norvegiană). Store norske leksikon. Accesat în 19 iunie 2026.
  • „Julia Kristeva” (în franceză). Encyclopædia Universalis. Accesat în 19 iunie 2026.
  • „Julia Kristeva” (în lituaniană). Visuotinė lietuvių enciklopedija. Accesat în 19 iunie 2026.