Galerius

Galerius s-a născut în jurul anului 250 d.Hr., în apropiere de Gamzigrad, probabil la reședința domenială cunoscută astăzi sub numele de Felix Romuliana, într-o familie de origine tracă. Tatăl său ar fi fost un crescător de turme (armentarius), iar mama sa, Romula, era de origine dacică, refugiată la sud de Dunăre în urma atacurilor carpilor.

A îmbrățișat cariera militară și a urcat treptat în ierarhia armatei în timpul domniilor împăraților Aurelian și Probus. Odată cu instaurarea primei tetrarhii (la 1 martie 293), a fost desemnat de către Dioclețian ca Cezar, fiind responsabil de guvernarea provinciilor dunărene. Galerius a respins atacurile sarmaților, carpilor și bastarnilor la frontiera dunăreană, primind de mai multe ori titlul de Carpicus Maximus și participând, alături de Dioclețian, la războiul victorios împotriva Imperiului Sasanid (297–298). Ulterior a divorțat de prima soție și s-a căsătorit cu Valeria, fiica lui Dioclețian.

A contribuit în mare măsură la refacerea sistemului defensiv de pe limesul dunărean, inclusiv în provincia Moesia Inferior. Conducând trupele romane, a pătruns adânc în teritoriul persan și a ocupat temporar capitala Ctesifon în anul 299, capturând familia șahului. A trecut Dunărea de mai multe ori împotriva carpilor, învingându-i în anii 297 și 300. Bucurându-se de încrederea lui Dioclețian, mai ales după victoria împotriva perșilor, Galerius a susținut adoptarea unei serii de decrete împotriva creștinilor (303–304).

Proclamat Augustus al Orientului în cadrul celei de-a doua tetrarhii (la 1 mai 305), și-a consolidat poziția prin desemnarea lui Flavius Severus ca Augustus în Occident și a nepotului său, Maximinus Daia, ca Cezar. Proclamarea lui Constantin cel Mare de către trupele din Britannia și a lui Maxentius în Italia (în 306), precum și moartea lui Severus II (307), au contribuit la destrămarea treptată a sistemului tetrarhic, proces încheiat practic odată cu moartea lui Galerius.

Deși a fost unul dintre principalii susținători ai politicii anticreștine a lui Dioclețian, Galerius a emis, cu puțin timp înainte de moarte, la 30 aprilie 311, un edict de toleranță față de creștini, care a pus capăt persecuțiilor oficiale și confiscării proprietăților acestora. Ulterior, Constantin cel Mare și Licinius au extins aceste măsuri prin Edictul de la Milano (313).

Potrivit lui Lactanțiu, Galerius și-ar fi revendicat originea dacică și ar fi manifestat ostilitate față de numele de „roman”, sugerând chiar redenumirea imperiului drept „Imperiul Dac”, spre indignarea elitelor romane. Autorul îl descrie ca având o atitudine dură față de cetățenii romani, interpretată simbolic ca o răzbunare pentru cucerirea Daciei de către Traian.

În anii 295–296, regele sasanid Narseh^⁠(d) a declanșat războiul împotriva Imperiului Roman, invadând Armenia și apoi Mesopotamia romană. Galerius, comandant al forțelor orientale, a suferit inițial o înfrângere severă între Carrhae și Callinicum. După reorganizarea campaniei sub autoritatea lui Dioclețian, Galerius a reluat ofensiva și a obținut victorii decisive în Armenia.

În anul 298, la bătălia de la Satala, armata romană a capturat tabăra lui Narseh, tezaurul și familia regală. Galerius a înaintat apoi în Media și Adiabene, asigurând controlul asupra orașului Nisibis și consolidând poziția romană în Orient.

Negocierile de pace au fost finalizate în 299, prin tratatul de la Nisibis, care a impus condiții grele Persiei: stabilirea Tigrului ca frontieră, restabilirea regatului armean sub influență romană și controlul roman asupra mai multor regiuni strategice dintre Armenia și Mesopotamia.

După ridicarea sa și a lui Constanțiu I la rangul de Augustus, Galerius a promovat doi colaboratori apropiați la rangul de Cezar: Maximinus Daia în Orient și Severus în Occident. Prin aceste numiri, a încercat să-și consolideze autoritatea asupra unei mari părți a imperiului.

Moartea lui Constanțiu I la York în 306 și proclamarea lui Constantin de către legiuni au provocat o criză politică majoră. Galerius l-a recunoscut pe Constantin, dar doar cu titlul de Cezar, acordând rangul de Augustus lui Severus. Situația s-a complicat și mai mult odată cu proclamarea lui Maxențiu în Italia, ceea ce a dus la conflicte interne și la prăbușirea treptată a ordinii tetrarhice.

În 308, Galerius, împreună cu Dioclețian și Maximian, a convocat conferința de la Carnuntum pentru a restabili stabilitatea politică. Licinius a fost numit Augustus în Occident, în timp ce Galerius a rămas Augustus în Orient. Cu toate acestea, rivalitățile dintre împărați au continuat, iar unitatea imperiului a devenit din ce în ce mai fragilă.

Persecuțiile împotriva creștinilor, declanșate prin edictul din 24 februarie 303, sunt atribuite în mare măsură influenței lui Galerius, considerat un susținător ferm al religiei tradiționale romane. Lăcașurile de cult creștine au fost distruse, iar comunitățile au fost supuse represiunii.

În timpul ultimei sale boli, Galerius a renunțat la politica persecutorie și a emis edictul de toleranță din 311, prin care creștinilor li se permitea să se întrunească și să se roage, cu condiția să nu tulbure ordinea publică. Acest act a marcat sfârșitul persecuțiilor oficiale din timpul tetrarhiei.

Galerius a murit la sfârșitul lunii aprilie sau la începutul lunii mai 311, în urma unei boli grave descrise de Eusebiu și Lactanțiu, posibil o formă de cancer sau cangrenă.

A fost înmormântat în mausoleul său de la Gamzigrad-Romuliana, parte a complexului palatului construit în apropierea locului său de naștere, în zona actualului Zaječar din Serbia. Situl Felix Romuliana a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 2007.

La Felix Romuliana, în antica Dacia Ripensis, împăratul Galerius a construit un vast complex palatial, pe care l-a dedicat mamei sale, Romula. Ruinele ansamblului, situate lângă Gamzigrad, sunt astăzi un important sit arheologic și pot fi vizitate, fiind incluse pe lista patrimoniului mondial din 2007.

• Medieval Sourcebook: Arhivat în 14 august 2014, la Wayback Machine. Edict pentru Tolerație de Galerius, 311 CE.
• Gaius Galerius Valerius Maximianus Arhivat în 30 iunie 2007, la Wayback Machine.
• Lactantius despre Galerius în "De Mortibus Persecutorum" capitolele XXIII & XXVII
• Galerius - Un păstor pe tronul cezarilor Arhivat în 1 octombrie 2007, la Wayback Machine.
• „Creștinii să se roage Dumnezeului lor pentru sănătatea noastră...“ Arhivat în 3 aprilie 2015, la Wayback Machine., 30 mai 2013, Adrian Agachi, Ziarul Lumina
• [1] Despre Gamzigrad