Avort

Avortul spontan, cunoscut și sub denumirea de avort natural, reprezintă expulzarea involuntară a unui embrion sau a unui făt înainte de a 24-a săptămână de sarcină. O sarcină care se încheie înainte de 37 de săptămâni de gestație și care are ca rezultat nașterea unui nou-născut viu este o „naștere prematură” sau o „naștere înainte de termen”. Când un făt moare in utero după atingerea viabilității sau în timpul nașterii, acesta este denumit de obicei „născut mort”. Nașterile premature și nașterile de copii morți nu sunt, în general, considerate avorturi spontane, deși utilizarea acestor termeni se poate suprapune uneori.

Studiile efectuate pe femei însărcinate din SUA și China au arătat că între 40% și 60% dintre embrioni nu ajung la naștere. Marea majoritate a avorturilor spontane au loc înainte ca femeia să-și dea seama că este însărcinată, iar multe sarcini se întrerup spontan înainte ca medicii să poată detecta un embrion. Între 15% și 30% din sarcinile cunoscute se încheie cu un avort spontan evident din punct de vedere clinic, în funcție de vârsta și starea de sănătate a femeii însărcinate. 80% din aceste avorturi spontane au loc în primul trimestru.

Cea mai frecventă cauză a avortului spontan în primul trimestru o reprezintă anomaliile cromozomiale ale embrionului sau fătului, care reprezintă cel puțin 50% din cazurile de pierderi de sarcină precoce analizate. Alte cauze includ afecțiunile vasculare (cum ar fi lupusul), diabetul, alte probleme hormonale, infecțiile și anomaliile uterine. Vârsta maternă înaintată și antecedentele de avorturi spontane ale femeii sunt cei doi factori principali asociați cu un risc mai mare de avort spontan. Un avort spontan poate fi cauzat și de un traumatism accidental; traumatismul intenționat sau stresul aplicat în scopul provocării unui avort spontan sunt considerate avort indus sau feticid.

Avortul indus este o procedură medicală menită să pună capăt unei sarcini.

O sarcină poate fi întreruptă în mod intenționat în mai multe moduri. Metoda de avort depinde de vârsta gestațională a embrionului sau a fătului, care crește în greutate pe măsură ce sarcina avansează. Legislația privind avortul, disponibilitatea la nivel regional și preferințele personale ale femeii și ale medicului ei pot influența alegerea femeii cu privire la o anumită procedură de avort.

Avorturile pot fi clasificate ca fiind terapeutice sau elective. Atunci când un avort este efectuat din motive medicale, procedura este denumită avort terapeutic. Motivele medicale pentru avortul terapeutic includ salvarea vieții femeii însărcinate, prevenirea afectării sănătății fizice sau mintale a femeii, prevenirea nașterii unui copil care va avea o probabilitate semnificativ crescută de mortalitate sau morbiditate, și reducerea numărului de fetuși pentru a diminua riscurile pentru sănătate asociate sarcinii multiple. Un avort este denumit electiv sau voluntar atunci când este efectuat la cererea femeii din motive nemedicale.

Aproximativ una din cinci sarcini la nivel mondial se încheie cu un avort indus. În Statele Unite, majoritatea avorturilor rezultă din sarcini neplanificate.

În România este cunoscut cazul interzicerii avortului din anul 1966, ca măsură de creștere demografică. Decretul nr. 770 din 29 septembrie 1966 prevedea următoarele:

Având în vedere că întreruperea cursului sarcinii reprezintă un act cu grave consecințe asupra sănătății femeii și aduce mari prejudicii și sporului natural al populației, Consiliul de Stat al Republicii Populare România decretează:
Art. 1. — Întreruperea cursului sarcinii este interzisă.

În mod cu totul excepțional avortul era permis doar în câteva situații limită, cum ar fi: punerea în pericol a vieții mamei, boli grave sau ereditare, invaliditate fizică sau psihică gravă, vârsta mamei de peste 45 de ani sau dacă sarcina era urmare a unui viol sau a unui incest. Efectuarea întreruperii cursului sarcinii în alte circumstanțe era considerată infracțiune și se pedepsea conform Codului Penal.

Aplicarea prevederilor decretului a condus la producerea unei creșteri pe termen scurt a ratei natalității – generația „decrețeilor”. În același timp, aplicarea cu duritate și lipsă de umanism a acestei politici demografice, s-a soldat cu grave încălcări ale drepturilor omului și ale demnității individului, în special al femeilor, care se vedeau reduse la rolul elementar de reproducător biologic.

„Modelul unui avort era aparent simplu și bine definit. Existau patru pași importanți în efectuarea unui avort:

1. la locul de muncă - o cunoștință îți făcea legătura sau te ducea la
2. o aborționistă, un doctor (mai rar) sau o asistentă - îți punea sonda și apoi plecai
3. acasă - avea loc de obicei avortul propriu-zis și începea calvarul în cazul în care era nereușit, ajungând astfel la
4. spital – de unde situația devenea ambiguă pentru că existau:
   • doctori care acceptau avortul și acest lucru însemna viața, chiar dacă mai treceai prin câteva chinuri;
   • doctori care refuzau avortul și atunci erai aproape sigur condamnată la moarte.”

Deși multe dintre femeile care au făcut avort au supraviețuit fizic ele au rămas marcate cu profunde sechele psihologice. În spatele acestei aparente resemnări se ascunde revolta. Revoltă că au fost folosite, că pentru o perioadă de timp (pentru ele, cei mai frumoși ani ai vieții), ele nu și-au aparținut lor, ci au fost proprietate de stat.

Aceste realități sunt reflectate și în datele statistice. Astfel, în 1988 rata mortalității materne (decese din cauza maternității la 100.000 de născuți vii) în România era de departe cea mai mare din Europa – 210 decese, comparativ cu Albania – 100, U.R.S.S. – 45, Bulgaria – 40, Ungaria – 21, Polonia – 15, Germania – 8, Italia – 6 sau Norvegia – 4 decese.

Legalizarea avortului s-a făcut la sfârșitul anului 1989, ca una din măsurile de tip reparatoriu obținute în urma revoluției. Accesul la mijloacele moderne de planificare familială face ca numărul avorturilor să fie în scădere. Efectele avortului asupra fertilității este recunoscut. În România, în perioada 1990-1994, rata fertilității ar fi fost cu 80-90 % mai mare în absența avorturilor voluntare (Zamfir, 1998: 107).

Conform legislației actuale (noul cod penal intrat în vigoare în 2014) avortul este permis în condițiile stabilite de lege (Art. 201(1)(c) si Art. 201(6) - nerespectarea acestor condiții fiind încriminată.

În medicina veterinară, avortul toxialimentar și infecțios reprezintă întreruperea gestației și expulzarea fătului, mort sau neviabil, din cauza hrănirii incomplete și neraționale (lipsa de vitamine și săruri minerale, furaje alterate) și a unor infecții microbiene, virotice sau parazitare (bruceloză, vibrioză, salmoneloză etc.)

• Dragomir, O, Miroiu M, Lexicon feminist, Polirom, Iasi, 2002, Cristina Ștefan.
• Gilligan, Carol, 1994, In a diferent Voice. Psihological theory and women’s development, Massachusets and London: Harvard University Press.
• Miroiu, Mihaela, 1996, Convenio. Despre natură femei și morală, București: Ed. Alternative.
• Oprescu, Dan, 1997, Filosofia avortului, București: Ed.Trei.
• Thomson, J.J., 1991 “O pledoarie pentru avort’’, în vol. Etică aplicată, (ed.) Miroiu Adrian, Bucuresti: Ed. Alternative.
• Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu Lazăr, 1993, Dicționar de sociologie, București: Ed. Babel.
• Zamfir, Elena, Zamfir Cătălin, 1998, Politici sociale în România, București, Ed. Alternative.
• https://www.youtube.com/watch?v=E-CtduE9sMA, canalul youtube care promovează educația sexuală în școli;

• Avort selectiv
• Infanticid
• Politica demografică a regimului Ceaușescu

• Materiale media legate de Avort la Wikimedia Commons
• WHO fact sheet on abortion
• Safe abortion: Technical & policy guidance for health systems, World Health Organization (2015)
• First-trimester abortion in women with medical conditions. US Department of Health and Human Services